Taină mereu nepătrunsă,
Pas fericit înapoi,
Nu va muri nici o frunză,
Va fi scrisoare-ntre noi.
Toamnă de prăpăd,
Nici nu te mai văd,
Prin războiul frunzei care cade,
Te-aș învălui
În cules de vii
Și-n mirosul ultimelor roade.
Ca un repetent
Reînvăț urgent
Disperarea toamnei în derivă
Și te-aș atârna
De privirea mea
Dar e toată lumea împotrivă.
Nu mă mai auzi,
Când, prin arbori uzi,
Telegraful meu de frunze plânge,
Către orizont,
Mari mașini de front
În păduri pustii transportă sânge.
Nu-nțeleg de ce
Totul e cum e,
Dar să ne iubim nu se mai poate,
Ți-aș restitui
La cules de vii
Vinul nunții noastre condamnate.
Tălmaciu – Hula Săcelului
15 septembrie 1994
(Front fără învingători, 1995)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează