Am atâta electricitate în palme,
Încât mi-e teamă
că am să aprind, într-o clipă,
Toate sentimentele tale, care stau cu gura căscată,
Așteptând să ne întâlnească pe amândoi.
Mă apropii, deci, câte puțin, ținându-te mai la distanță,
Fiindcă e posibil să mă vezi și pe mine arzând,
Iată, tocmai a ieșit o dâră de fum dintr-un sentiment mai încăpățânat!
Mereu mă gândesc că dacă te apropii mai mult,
Sper să nu fii și cu țigara aprinsă,
Asta ar înrăutăți și mai mult situația,
Putem să ardem amândoi...
O fi bine? O fi rău?
Cu palmele eu pot aprinde și becul, și focul în odaie,
Și inima...
Până la urmă, inima este cea mai importantă!
Hai, totuși, să ne aprindem doar inimile,
Avem marea atât de aproape!...
Un singur salt și suntem deja sub valuri.
Ce zici?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează