Fiecare floare,
clopot care moare,
de-nviere cîntă.
Seara se avîntă.
Norii se destramă
din apus de-aramă.
Soarele revarsă
rană roșie stoarsă,
țâșnind pe munți goi,
sîngele în ploi.
Norii umflă poale.
Stelele, domoale,
lacrima înțeapă,
nălțînd cer în apă.
Cîmpuri de urzici,
zare vineție,
drumul o fâșie.
Munții se fac mici.
Satul, ghemuit,
clipește sfârșit.
Liniștea-l apasă.
Fiecare casă
fumează din pipă.
" Cra!..." tăcerea țipă.
Dracii razna zboară
din luna de ceară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează