Lupta aceasta nicicum n-am s-o uit.
Moartea în aer şi-n cer e,
iar din înalt, ca potopul tăcut -
stele-n cădere.
Iată din nou cade una, şi-n gînd
pusu-mi-am să nu mor încă...
Şi, uite-aşa am legat jurămînt
c-o stea nătîngă.
Şi-am hotărît: răul gata, s-a dus,
dac-am scăpat, soartă, ţine-mă...
Dar prăbuşită-a fost steaua de sus
tocmai sub inimă.
„Luaţi înălţimea!" ne-au tot îndemnat
şi „Gloanţe multe să plouă!.."
Pe epoleţi vi s-a adăugat
înc-o stea nouă.
Stele din astea, cît peşte în iaz,
să prisosească la lume.
Şi-aş fi umblat într-al morţii răgaz,
erou anume.
Fiului meu steaua-n dar i-aş fi dat,
o amintire ca multe...
Cade o stea dispărind din înalt -
dar n-are unde.
Traducerea Passionaria Stoicescu și Andrei Ivanov

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează