Dintre graniţi Pămîntu-napoi l-am sucit
şi-a fost gestul acela, întîiul,
dar pe dos comandantul atunci lra-nvîrtit,
împingînd de Urali cu călcîiul.
în sfîrşit, ne-au dat ordin de mers la atac
să ne-ntoarcem furata ţarină;
n-om uita răsăritul de soare buimac,
cit pe-aci-n Răsărit să apună.
Globul, zău, nu în paşi se măsoară,
flori, şi frunze zadarnic smulgînd,
ci sub cizme-nvîrtit, să te doară
împingînd, împingînd.
Şi de vîntul suflînd dinspre-acel Răsărit,
turme-ntregi lîngă stînci au dus greul;
fără' pîrghie axa terestră-am urnit
loviturii schimbîndu-i traseul.
Nu vă temeţi apusul de-i ici sau colea,
judecata de-apoi - ce poveste!
Pur şi simplu Pămîntu-îl întoarce cum vrea
marşul nostru ce nu oboseşte.
Ne tîrîm sărutând muşuroaie,
tot cu ură pe ele-apăsînd;
în ţărînă genunchii se-ndoaie
împingînd, împingînd.
Aici nimeni nu află, oricît ar căta
vreun oscior din cei cîţi se predară.
Pentru vii e folosul palpabil aşa;
de la cei ce-au căzut odinioară.
Plumbul ăsta neghiob chiar în toţi va lovi,
de aproape, din spate, din faţă?
Cineva-n cazemata de foc năvăli
şi pămîntul o clipă fu gheaţă.
Urme clare sub paşi se-adîncesc,
de cei morţi într-un plîns amintind;
globu-n coate spre mine-l sucesc,
învîrtind, învîrtind!
Cineva s-a plecat, ridicîndu-se-n sus
şi un- glonte-a primit în suflare,
merge-neet batalionul, spre-Apus, doar spre-Apus,
ca-n acest Răsărit s-avem soare.
Ne tîrîm în noroi... Un miros fără hal
ne-nconjoară... Dar nu ne-nspâimîntă.
Colo-n cer, roşu soare luceşte normal,
fiindcă paşii spre-Apus ni se-avîntă.
Mîini, picioare, de-s zdravene-au ba,
că la nuntă-atingînd buze moi,
din ţărînă cu dinţii-om muşca,
înspre noi, înspre noi!
Traducerea Passionaria Stoicescu și Andrei Ivanov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează