Cu întâlniri mai scurte şi mai rare
Cu despărţiri mai lungi şi mai pustii,
Îmbogăţeşti suprema disperare,
Cum nici măcar tu, singură, nu ştii.
Desăvârşit prilej de încolţire
A unui alt poem la mine-n gând,
Cu fiecare nouă despărţire
Tot mai aproape-mi eşti şi mai plângând.
Şi tot mai cunoscută dintre toate,
Cu cât mai neştiută vrei să pari
Dar, dacă altfel crezi că nu se poate,
De bunăvoie pier din ochii-ţi mari.
Luându-te, definitiv, cu mine,
Sub forma unui vis înregistrat,
Să-mi fii pereche şi să-mi pară bine
Că, dintre toţi, eu singur te-am păstrat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează