Mă tot întreabă unii cum
Mi-am dus eu viaţa pân-acum
Şi cât, anume, am mâncat
Dintr-o marmită de căcat,
Ca să-mi ajungă să trăiesc
Şi dacă-n gând mă şi căiesc
De vreo greşeală mai de soi...
Vai, câţi măgari, câţi porci, câţi boi,
Vai, câte capre, câte vaci?
Mai bine te îngropi şi taci,
Decât să-ţi pui cenuşă-n cap -
Oricum, de bârfe tot nu scap.
Sunt periodic pus la colţ
Şi înfierat cu câte-un bolţ
Şi cenzurat de căcănari,
Aceiaşi, însă mult mai tari,
Şi mult mai mari şi mult mai răi,
Orientaţi spre alte căi,
Spre alte scopuri, spre alt clan...
Măcar de m-ar lăsa vreun an,
Să-mi văd de scris şi de visat,
Că mie tot nu mi-a păsat
Câte-au clocit sub curul lor,
În gineceul incolor
Sau cât şi-au dat peste genunchi,
Pe bază de mătuşi şi unchi,
Mi-e silă, uneori, săi ştiu
Că dacă încă-s foarte viu,
Nu de la dânşii mi s-a tras...
Când numai bun eram de ras
Sau de închis la balamuc,
Nu şi-au clintit nici un papuc
Lăsându-mă să mă descurc...
Şi-n loc să cad, eu încă urc,
Şi-n loc să plâng, eu încă râd -
Conclav bălos, bubos şi hâd,
Adunătură de casapi
Ştiţi voi ce-nseamnă să tot sapi
În piatră seacă, până dai
De matca ploilor din rai...
Ştiţi voi ce-nseamnă să iubeşti
Cu disperare, până eşti
Crucificat într-un poem,
De prea flămând şi prea boem?
Nu ştiţi nimic, aşa încât
Vă stau, oricum, ca benga-n gât...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează