Ce buni de gură-s căcănarii
Cum trag ei dâră printre proşti
Când li se cam împut iţarii
Şi cer cu disperare ploşti...
Plăcerea lor superlativă
E cea legată de căcat,
Prin raportare relativă,
La cel făcut şi cel mâncat.
Din gaşca lor se-aleg cârmacii -
De operetă şi de bâlci -
Hiperlucizii sau buimacii
Dar siguri posesori de gâlci.
Emană-ntreaga lor făptură
Suficienţă şi confort,
Vorbesc pe cur, vorbesc pe gură,
Fără nici urmă de efort.
Sunt fericiţi să dea din fese,
Sunt fericiţi să dea din ei,
Şi chiar fac valuri, când le iese
O diaree de idei.
Toţi au intenţii protectoare,
Toţi vor să-nhaţe ce-i mai gros,
Din căcăstoare-n căcăstoare,
Lipsiţi de gust şi de miros.
Pe ei, nimic nu-i mai atinge,
Renasc în mod surprinzător -
Un căcănar, oricum, învinge,
Chiar dacă pute-ngrozitor.
din volumul „Poeme supărate rău"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează