Te mai gândești din când în când la mine,
Copila mea, cu zâmbete senine?
Din locurile - acele depărtate
În clipe blânde de singurătate
Te mai gândești din când în când la mine?
O, cât de multă vreme a trecut
Din clipa-n care nu te-am mai văzut,
De când în ochii tăi n-am mai privit,
În ochii tăi ce pururi m-au robit,
O, cât de multă vreme a trecut!
În serile-nstelate și albastre
Eu îmi ridic privirile spre astre,
Și mă gândesc că poate-aceleași stele
Le vezi și tu pe geam, printre perdele
În serile-nstelate și albastre.
Adese când stau singur în odaie
Privind tăcut a focului văpaie,
Aștept parcă să-mi vii surâzătoare,
Să-mi frângi în suflet chinul ce mă doare
Adese când stau singur în odaie.
Dar cât ești tu acuma de departe
Și câtă cale lungă ne desparte!...
Și-acolo unde ești câte ispite
Și câte farmece ne-nchipuite
Te țin acum de mine-așa departe!
Și poate-n clipa când ne-om revedea
Și-un zâmbet ți-oiu cerși stăpâna mea,
Ca o regină-n veci biruitoare
Tu mândră vei păși nepăsătoare
În clipa-n care iar ne-om revedea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează