Bolnavă, mama a ieșit din sat
pe-o crăpătură-ngustă de lumină,
s-a rupt, bocind, din propriul ei bărbat
și a ajuns, la fiu-său străină.
Cel care-n pântec i-a săpat durerea
și-o gură de lumină i-a cerșit,
nu a mai vrut sau n-a avut puterea
cu sila-n boala lui s-o fi orit,
de plâns și vrajă să-i fe descântat,
cu lacrimi calde s-o fi oblojit,
că e,-n cuvinte, om foarte bogat
și boala ei nu l-ar fi sărăcit.
O, blestemat să fie-n veac de veci
feciorul care mama nu-și alină,
când mâinile, de vremuri, îi sunt reci
și nu mai poate sta în rădăcină!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează