E ziua sfântă-a nunții, mireasa trece blândă
In carul ei de nuntă cu caii albi în spume
Văd crinii de pe brațul ei și tremur
Ca un nuntaș din altă lume.
Un joc imens începe, o horă cât pământul
Se învartește lină, aproape că a stat,
Eu urmăresc mireasa cuprinsă-n ea și-mi pare
Că voalul ei și crinul deja au inghetat.
Biserica-i deschisă, urmează cununia,
Încremenită pierd altarul din priviri,
Acelasi trup de miel de două mii de ani
Se mistuie în pieptul perechilor de miri.
E liniște deplină, stau mirii-ngenunchiați
Și parca lumea piere și parcă nu mai sunt,
O altă nuntă pare să fie așteptată
De sufletele strânse la templul din pământ.
Același voal subțire s-a scos din vechea ladă
Zâmbesc tăcuti copiii pe piatra cenușie,
Aceeași horă lină a început dar nimeni
Nu știe că urmează aceeași cununie.
Miros de crini se simte în aerul fierbinte
E singură mireasa în carul ei și plânsă,
De unde-a venit,Doamne, si unde este dusă
Și in cântarea asta de ce se duce însă?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează