Cum sub vise d-aur frageda juneţe
Pare la vederea minţii omeneşti,
A părut în sală, dulcea frumuseţe,
Sub graţii cereşti.
Adunarea toată repede-ntorcea
Ochii, cu plăcere, către dulcea mea.
Între păru-i negru strâns în cosiţele
Albele camelii se pierdeau plăcut
Cum prin geana nopţii, depărtate stele
Scântei un minut.
Fiecare sunet ce-orologiul vărsa,
Sufletu-mi, lovindu-l, crud îl fărăma,
Astfel sună-n inimi orice lovitură
De ciocan pe cuiul tristului sicriu
Unde se întinde dulcea creatură
Care noi iubim.
Ea-nţelese doruI ce mă-mpovăra
Şi de rozioare faţa-şi scutura.
M-adora pe mine dulcea mea frumoasă?
Cine poate spune misteru-i divin!
Se-ntrista tăcută, se punea sfioasă
Lâng-un clavecin.
Mâinile-i p-octavuri se jucau uşor
Deşteptând lugubre sunete de dor.
Ochi aprinşi de flacări ce-i îndivinau,
În născânde lacrimi dulce se scăldau.
Ca plăpânda rouă peste-o rozioară
Ce la zori deschide graţiosu-i sin,
Rătăcea surâsul p-a sa buzioară
Cu purpur divin.
Sub orice mişcare, formele-i lumeşti
Răspândeau tezauri de graţii cereşti.
Danţul urmă cursu-i... Muzicile sună;
L-a plăcerii undă sufletele zbor;
Numai eu cu râderi, vorbe de minciună,
Ascundeam crud dor.
Căci la faptul zilei fost-am preursit,
Ca să las pământul inimii dorit.
Vocea-i adorată, dulce,-amăgitoare,
Dar învăluită de profundu-i chin,
Se-ntruni cu-aceste vorbe-ntristătoare,
Dureros suspin
„Dacă şi cerul încă-a voit
Ochii-mi d-acuma să nu mai vază
Chipul tău dulce ce mă-nviază,
Decretul soartei fie-mplinit!
Uită-mă-ndată! La ce vei duce
Cu tine dorul unei simţiri
Din care nu ştii decât trudiri
Şi niciodată farmecu-i dulce!
Vai! Pentr-un suflet ce s-a zdrobit,
Uitarea-i floarea vindecătoare,
Floare ce creşte surâzătoare
În câmpul morţii cel veştezit.
Eu mă voi stinge p-acest pământ
Ca crinul dulce ce-n lacrimi piere
Şi nimeni ştie cruda-i durere
Ce-i pleacă fruntea către mormânt.
Când te-i întoarce din întâmplare,
Afla-vei toate la locul lor,
Pline de viaţă, juneţe,-amor,
Precum fusese l-a ta plecare.
Ochii tăi poate m-or căuta...
Eu voi fi lipsă, vai! dintru toate.
Atunci la mine gândi-vei poate
Şi ochii-ţi de lacrimi s-or îneca!"
Astfel răspândeşte tânăra-i cântare.
Dalbe lăcrimioare-nrouă faţa sa.
Sufletul ei fraged, într-o căutare,
Se părea că-mi da.
Au trecut pe viaţa-mi zile de durere,
Chipul ei cel dulce de când n-am zărit.
Dar nimic nu stinge din a mea vedere
Îngeru-mi dorit.
Iar când văz femeie lângă-un clavecin,
Inima-mi exală un adânc suspin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează