Ascultă, copile, ce-mi spune viaţa:
De-a pururi în umbră să torci al tău gând,
Când simţi în pleoapă o lacrim-arzând,
Ia seama la vreme şi acopere-ţi faţa,
Să nu fie ochi să te vadă plângând.
Alături cu alţii te-nşiruie-n horă
Şi lumii plăteşte-i cu ce-i eşti dator,
Fă-i patimei tale din zâmbet zăvor,
Tăcerea să-ţi fie statornica soră,
Să nu ştie nimeni ce rane te dor.
Iar noaptea când cade şi ceaţa se lasă,
Tu trage-ţi oblonul, să n-ai mărturii,
Şi-atunci sub tavanul ascunsei chilii,
Despătură-ţi taina ce-n suflet te-apasă,
Stropind-o cu lacrimi de ceasuri târzii...
Cântec - George Topârceanu
Frumoasă eşti, pădurea mea,
Când umbra-i încă rară
Şi printre crengi adie-abia
Un vânt de primăvară...
Când de sub frunze moarte ies
În umbră viorele,
Iar eu străbat huceagul des
Cu gândurile mele...
Când strălucesc sub rouă grea
Cărări de soare pline,
Frumoasă eşti, pădurea mea.
Şi singură ca mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează