Powered By Blogger

30 mar. 2023

Debarcaderul - Gellu Naum


1

Împinsă de o rafală precaută

pe orizontul cel mai lung şi mai pierdut

agonisim minunile şi restul


2

Mai jos lângă debarcader seducătorii ne pun căpşune pe buze

Eroarea inocenţei ne-a strălucit pe frunte

şi cerul ne-a înmiresmat spinările


3

Acolo se petrece ritualul de anihilare

(ca un tandem feeric ne zvârcolim în ceaţă)


4

Mă zgârii singur în somn Mă zgârii pe faţă Aleluia


5

Oh m-aş culca în pălăria ta de lână


6

Nuntă şi doliu E de ajuns să te gândeşti

la îndârjita mea muţenie


7

Aşteaptă să se coaguleze opiniile

în problema aceea distrusă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează