Teroarea olfactivă
Nicolae Ilie hrana trupului tău
ţi s-a copt în pântec ca într-un cuptor
vai cât de transformat e sub arsuri
plesnit în unele părţi ca pământul după cutremure
pântecul tău cratere de vulcani
cu buricul rărit ca scrumul de ţigară
şi peste toate ca o fâşie de nori
bandajul alb făcut de leopold emanuel
doctorul tânăr cu pălărie şi baston.
Tot alcoolul înghiţit în neştire
peste felii de dovleac copt sau pastramă friptă
iată-l deavalma cu fecalele putrede
revărsându-se peste pernele maşinii ţintind spitalul
peste hainele şi mâinile mele pline cu milă, cu griji
pentru trupu-ţi de flăcău voinic dintre munţi
tăvălit în flăcări prin iarba crescută mai sus de sondă
care în noaptea fatală te privea trist ca o mamă.
Dacă ai şti nicolae ilie nopţile mele de pe urmă
toată teroarea olfactivă care îmi coace ochii, creierii
când fiecare aripă de vânt
îmi aduce din cine ştie care bălţi nepământene
mirosul de alcool şi dovleac al fecalelor tale
care mă urmăresc pretutindeni ca stafii olfactive
pătrunzând în hrana mea de toate zilele
făcându-mi greţoasă pâinea râvnită de mulţi
şi fără putinţă ţinerea mai departe în viaţă
a trupului meu mereu mai slăbit
din pricina hoitului tău.
Mă rog de tine în genunchi nicolae ilie
putrezească-ţi trupul cât mai curând
împrăştie dincolo de mine mirosul lui care
mă mistuie la fel cum focul pe tine
şi vrea să ne apropie aceiaşi în humă
fiorii morţii îmi trec ca şerpii prin sânge
şi carnea mea încă proaspătă
îşi caută alte gropi decât acelea de pământ
în care nicolae ilie odihneşte ca un sfânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează