Pe străzi necunoscute mă duc la întâmplare;
în juru-mi: negru, negru,
un negru fin și umed ca un adânc de mare.
Arare, la răspântii, vreun felinar ursuz,
dormind pe-un vârf de poartă,
cu inima voalată de o tristețe moartă,
prin care stăpânește odihna - doar amanții
și șoarecii veghează
și-n juru-mi: negru, negru.
Dar iată că se rupe o aripă de nor
și luna bosumflată pe-un fond lăptos apare
rămân uimit o clipă mă taie un fior
încep să dau hipnotic din màini și din picioare,
și tot mai îndărătnic, mai iute, mai stupid,
mă învârtesc în stradă - un titirez livid.
Aș vrea să mușc văzduhul,
aș vrea să mă încaier
ca umbra, cu tăcerea, cu golul, cu
Ba nu!
Un neînvins elan
mă zvârle spre o casă
m-agăț de un burlan
piciorul meu se suie pe trepte moi de aer,
mai sus, mai sus
pe albe-acoperișuri lunaticii se-adună,
pisicile scandează o arie nebună,
și-o mână nevăzută aruncă flori din lună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează