Powered By Blogger

4 sept. 2022

Nicolae Milcu - Biografie

 

Nicolae Milcu (N. Milcu, n. 23 septembrie 1903, Craiova – d. 21 septembrie 1933, Craiova, a fost un prozator și traducător român. A publicat poezii, proză, opere dramatice, cronici în numeroase reviste literare dintre care amintesc: Ramuri, Gândirea, Cele Trei Crișuri, Lanuri, Adevărul literar și artistic, Viața literară, Universul literar, Clipa, Cuvântul literar și artistic, Convorbiri literare, Flamura, Comedia, Arhivele Olteniei, Bilete de papagal, Conștiința națională, Cuvântul ș.a. A fost prețuit, printre mulți alții, de Perpessicius, cel care scria într-o cronică la volumul „Grădina de sidef”, text publicat în numărul din 28 martie 1926 al revistei „Universul literar”: “Dl. N. Milcu adică, face parte dintre tinerii poeţi pentru care hiper-vocabularul d-lui Mihail Dragomirescu nu si-a cruţat adjectivele, în condiţiile acestea îndoiala, dacă nu şi surâsul, se stârnesc ca o reacţie spontană. Rămânem la părerea că nu e numai decât nevoie să trâmbiţăm genii şi capodopere pentru ca publicul să ofere până la talente şi lucrări de merit. (...) Grădina de Sidef a d-lui N. Milcu aduce o poezie de suavă delicateţă şi'n teme şi'n expresie. Aceasta și este adevărata strună a temperamentului său: delicateţa. O erotică potolită, timidă, resemnată, ca un suspin, atenuat după un veac, din marile acorduri romantice.”

Nicolae Milcu, fiu al unei familii de cinstiţi şi harnici răzeşi din Gorjul lui Tudor din Vladimir rămas orfan de copil este crescut împreună cu Lucia, sora sa, de doamna Pefca din Craiova, soră cu mama poetului. A urmat Şcoala Evanghelică din Craiova apoi Liceul „Carol I” pe care l-a terminat în 1923. În timpul refugiului urmează la Roman clasele III şi IV de liceu. În 1923 se înscrie ca student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti care-i decerne în 1927 titlul de licenţiat. Se înscrie apoi la doctorat. După bucuria unei prime biruinţi, în octombrie 1928 Milcu ducându-se spre oraşui visătoriei sale, a trebuit ca numai o minune să-l apere de negura morţii, în groasnicul accident de cale ferată de la Recea, unde totuşi a pierdut pentru totdeauna pe unul din prea bunii săi prieteni, poetul Savin Constant. În Craiova N. Milcu funcţionează ca profesor suplinitor la Liceul „Carol I" şi la Liceul Militar „D. A. Sturdza". În 1929 poetul este lovit de nemiloasa boală a morţii. Rezistă însă. Trece apoi ca profesor la Seminarul şi Şcoala Comercială din Câmpu-Lung-Muscel. Se reîntoarce în 1933 la Craiova, complet demoralizat, sfâşiat de boală şi de lipsa de corectitudine sufletească a celor din jur. După o scurtă agonie între trupurile ofilite ale sanatoriului din Leamna (jud. Dolj), se stinge, ca un vis în patul năpădit de cântecul Toamnei, în ziua de 21 Septembrie 1933.

În literatură, N. Milcu, îşi începe primii paşi cu lucrări în proză, tipărind chiar din clasa V-a, la Craiova, o carte de nuvele şi schiţe, intitulată „Din taina sufletului". În revista „Ramuri", condusă de d. C. Ş. Făgeţel apare „Ilenuţa", o nouă nuvelă a lui Milcu. În clasa VII-a publică în „Năzuinţa" tot din Craiova altă nuvelă „Tatăl". Împrietenit cu d. Radu Gyr în 1919, după revenirea din refugiu, Milcu pare a se dedica liricei. La Facultatea de Litere, la “Institutul de literatură", mult regretatul critic Mihail Dragomirescu, îi citeşte primele poezii, îl elogiază şi-l consacră, în sfârşit, poet. În 1924, tipăreşte în ed. Casa Şcoalelor, primul volum de poeme, „Grădina de Sidef" (notă: volum a fost publicat de fapt în anul 1926), iar în 1927, în ed. „Flamura", Craiova, „Fluerul lui Marsyas". Împreună cu d. Radu Gyr scrie în vacanţele de facultate „Căciulița Roşie", comedie în versuri jucată pe scenele Teatrelor Naţionale din Craiova (1925-26), Cernăuţi (1930-31) şi Teatrul Muncă şi Voie Bună (1939). De asemenea „Floarea lui Sînzien", poem în trei acte şi un prolog, în versuri, din care publică prologul şi actul I în „Universul literar" (conducerea d. Perpessicius) şi în „Arhivele Olteniei" (dir. C. D. Fortunescu). Au rămas în manuscris: „Soare stâns" (poeme), „Cartea cu chipuri" (schiţe), „Chip cioplit" (piesă în trei acte, jucată la Studioul T. Naţional din Bucureşti, manuscrisul se află în biblioteca T. Naţional, Bucureşti) şi „Licheaua", (piesă). Numeroase poezii inedite sunt încă în păstrarea câtorva personalităţi craiovene, şi ne miră, cum până în prezent nu s'a găsit nimeni, să poată tipări în volum, tot ceea ce a lăsat gândul, chinuit de nelinişti, al poetului.

Poezia lui Nicolae Milcu este însăşi sufletul poetului: caldă, autumnală, serafică, şi de resemnare în faţa veşnicei morţi. Undeva, d. Radu Gyr, a caracterizat, poezia lui Milcu, ca fiind „o poezie a decorurilor autumnale şi a peisagiilor simbolice prinse în acuarelă tânjindă, sub tonuri lâncede, calde, uşor  deprimante; poezia iubirii serafizate, tulburată numai de vecinătatea bănuită a marelui crepuscul; şi poezia morţii, a presimţirilor, a resemnărilor senine, a mormântului floral sub o tristă lumină paradisiacă şi sub un tulburător fior panteic". (…) „Un poet, a cărei autenticitate de sunet şi ardere interioară poate fi, oricând, controlată, niciodată tăgăduită. Iar poesia sa, — una din acele insule de mărgean, scăldată în lumină paradisiacă, spre care reîntoarcerile plutesc dornice, prin vis și reculegere" (Radu Gyr, Prepoem I, 12). Astfel caracterizează definitiv pe poetul Milcu şi poezia sa, cel care i-a fost cel mai bun prieten, din liceul iubirilor şi până în pragul morţii albe, deopotrivă tovarăşi la bucurii şi dureri.”

Opera:

Din taina sufletului (proză, Craiova, 1920)

Căciuliță roșie/Scufița roșie (în colaborare cu Radu Gyr, București, 1926)

Grădina de sidef (editura Casei Școalelor, București, 1926) 

Floarea lui Sânzien (poem dramatic scris în colaborare cu Radu Gyr,București, 1927)

Fluierul lui Marsyas (editura Flamura, Craiova, 1927)

 Versuri (postum, ediție îngrijită de Constantin Nicolăescu-Plopșor, colecția “Pământ și Suflet Oltenesc”, Craiova, 1934).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează