Îngenunchere - Nicolae Milcu

Azi noapte,

Mi-a plâns în suflet lacrima lunii.

Gândului, am prins cunună petalele de umbră-albastră

Şi'n vârful degetelor prinzând, făclii, stelele care picau de sus.

Pe iazul amintirilor am căutat, adânc, iubirea noastră.

Plopii melancolici îşi leagănă pe vânt mătănille de'ntuneric.

Din sghiabul de sub pleoape culeg, mănunchi, sărutările talc moi

Şi ca un cioban nebun ce-şi paşte turmele de umbră,

Visez la tine, căutând sub lună trifoiu'n patru foi.

Fiindcă mi-a plâns în suflet, - lacrima lunii...

În mine râsul se rostogoleşte ca bulgării de humă pe un sicriu,

În umeri vântul mi-a crescut ghirlande mari de umbră

Şi'n suflet simt cum ninge'ncet,

Încet,

Ca'ntr'un pustiu...

Genunchii mi se frâng şi chem prelung ca'ntr’o odae părăsită.

Din trecutul tânăr adun sfielnic visul

Petale cu petale,

Acum mi-i sufletul o fluturare mută şi albă de batistă

Şi'ncovoiat,

Pe mâna mea sărut dureros

Amintirea mâinilor tale.

Din Universul literar, 12 decembrie 1926