În crengile’nflorite, tremurând,
Prin freamătul de frunze dă năvală,
Apoi, din crengile’nflorite, seara
Îmi cade’ncet pe mâini, ca o petală.
A fulgerat oglinda unui iaz.
Clipi o stea în golurile-albastre,
Și liliecii’n vânt, peste zăplaz,
Ciocnesc peste zăplaz potire-albastre.
Din flori, mirosul zboară’n câmp. Apoi
S’ascunde’ntr’o fântână ca’ntr’o floare.
Se nărue un gând. Din slavă, luna
Coboară’n mine - adânc - ca o vâltoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează