Castanii lungilor alei
Din care vântul se'nfruptă,
Trecând cu șuer printre ei,
Par niște-ostași fugiți din lupte,
Cu mantii galbene și rupte,
Cu fețe vește și supte...
Castanii tristelor alei.
Castanii lungilor alei,
Sub cnutul toamnei reci și mute
Ce-i biciuie ca pe mișei,
Par niște condamnați pe vieață,
Mergând spre ocnă, șterși de ceață,
Cu calmul morții scris pe fată...
Castanii tristelor alei.
Castanii lungilor alei
Sunt evadații căror crime?
Învinșii căror epopei?
Și ce însemnează adânca jale
Ce-o simt, tâtându-mă agale
Sub arcurile mormântale:
Castanii tristelor alei?
Ilustrația săptămânală, 23 februarie 1924
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează