Eterna prăbușire de valuri, cristalină
Și rece potopire - sub albul lunii disc -
Din negura genunii la sfidătorul
Cascada pare'n noapte o scară de lumină...
În tragica tăcere a râpelor adânci,
De-asupra'ncremenirii naturii'nfiorate,
Ea singură trăiește și geme și se sbate,
Frângându-și răsvrătirea de umedele stânci.
Ghirlande de zăpadă, torent de diamante,
Învârtejiri de spumă în ritm clocotitor,
Nebiruita apă întinde un covor
De perle sclipitoare pe'ntunecoase pante.
În joc caleidoscopic de umbre și lumini,
Înăbușindu-și crâncen barbara-i energie,
Cascada își anină beteli de poezie
Și uită că-i revolta mugind peste ruini.
...Asemenea cascadei ce plânge peste-abise,
Înveșmântată'ntreagă’n luciri de curcubeu,
Cu cânturile mele poleesc mereu.
Eterna prăbușire de năzuinți și vise...
Ilustrația săptămânală, 23 februarie 1924
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează