Ți-e prea frumoasă carnea, ca să mai poți avea
sufletul care poate iubi și fecunda.
Ași vrea mereu să-l caut sub pielea ta bălană,
cum umbli orb, să cauți o ușă’n subterană
sau cum rănești, să curgă rășina dintr’un trunchi.
Ți-e sufletul în mînele mici sau în genunchi?
Dacă ți-aș da sărutul fecund pe sterpul pântec,
ași deștepta în tine, iubirea, ca un cîntec?
Și ca în vechi sertare cu lacătul stricat,
ași regăsi ce-i simplu în tine și curat?
Ți-e sufletul în carne închis, ca într’o cramă
în care mustul sparge fierberea lui de vrană
și nu găsește, ca să țîșnească, o cană...
...Și-i fericit că este închis în carnea ta.
Poezie publicată în revista “unu” - octombrie 1928
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează