Știu bine că o să mă doară
tristețea ta de pasăre rănită
când fiecare nouă primăvarâ
mi te-o aduce’n gând, mai ofilită.
Și dacă vreodată voiu spune
sufletului, pentru alint -
că nu-mi mai vii în gând și’n rugăciune
o să-mi pară rău că mă mint!
Așa va fi și apoi uitarea ca un val,
despărțind două corăbii plecate…
nopțile vechi s’or aduna pe mal
cu brațele în rugă’mpreunate.
Din Lanuri, nr. 5-6-7 din 1939
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează