De urarea mea
de bine
nu te poţi apăra
De urarea mea
de frumos
nu te apără nimeni
Din urarea mea
de dragoste
nici Dumnezeu
nu te poate
ÎNTOARCE.
22 sept. 2022
4 sept. 2022
Dragoste lângă Pom de Crăciun - Emil Gulian
Lângă pom cu vedenii din păduri,
Înger drept cu spada, stâlp de argint curat.
Curgea linia ta, ca un fir ce arde,
Printre degete de brad înfășurând trup de flori.
Printre lumini aureola și alți sori.
Revăd, revăd, zâmbetul de altădată,
Zâmbetul tău de la Crăciun.
O! Așa, praf de aur în soare...
Cu brad, nematerializat, înger bun,
Cu aripi, cu trup ca neaua...
De supranaturalul lor se mirau.
Printre lumini aureola
Și ochii tăi triști, așa cum erau.
Din vol. Duh de basm, 1934
George Astaloș - Biografie
George Astaloș (n. 4 octombrie 1933, București - d. 27 aprilie 2014, București) a fost un poet, romancier și dramaturg român care a locuit la Paris.
Absolvent al Școlii de Ofițeri topogeodezi (1953). Demisionează din armată pentru a se dedica exclusiv scrisului.
Debutează cu poezie în 1948, într-o revistă școlară. George Astaloș scrie poezie, teatru, roman, eseu, memorialistică, culegeri epistolare, critica și teorie literară.
Adevăratul său debut are loc însă abia în 1968/1969 pe scena Teatrului Cassandra din București cu piesa Vin soldații.
Este autorul teoriei pluridimensionalității teatrului (Teatrul Floral-Spațial). Hazardul obiectiv face ca Armata Roșie să invadeze Cehoslovacia după afișarea piesei ' Vin soldații care primește permisiunea de a fi jucată.
Reacția guvernului României față de invadarea Cehoslovaciei a făcut posibilă reprezentarea piesei. Obține Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de teatru "Vin soldații" și alte piese (1970). În 1972 i se montează prima piesă în Occident (Vin soldații, Teatrul Adyar, Paris, regia: Petrică Ionescu). Teatrul său a fost reprezentat pe scenele din: Paris, Londra, New York, Washington, Copenhaga, București, Stockholm, Edmonton, Bonn, Bruxelles, Lisabona, Madrid, Barcelona, Tel Aviv, Braga, Viena, Dortmund, Vilnius, Berlin etc.
La congresul PEN Clubului Internațional (Piran, Slovenia, 1971), președintele Pierre Emmanuel, i-a oferit o bursă a Academiei Franceze. George Astaloș se stabilește definitiv la Paris, iar în 1976 i se acordă cetățenia franceză.
Este autorul a peste 40 de volume de poezie, proză, teatru, eseu, memorii si corespondență. Cărțile i-au fost publicate în: România, Franța, Italia, Portugalia, Statele Unite ale Americii, Luxemburg și Germania. Figurează în peste 20 de antologii de poezie și de teatru, apărute în Europa și în America de Nord.
Este autorul unui microdicționar argotic de circa 1000 de articole. Este autor a peste 200 de studii, eseuri și articole critice. Poezia i-a fost publicată în Franța, Italia, România, SUA, Canada, Germania, Belgia, Anglia, Turcia, Spania, Tunisia, Macedonia, Bulgaria etc.
Din 1972 a fost redactor-șef al revistei plurilingve „Nouvelle Europe“ .
Opere
Vin soldatii si alte piese (1970)
La Pluridimensionalite du theatre (Bruxelles, 1973);
Bordel a merde (1975)
Theatre-art referential (1976)
Global Vision of the Art (Strasbourg, 1976);
La lingua del canario (1983)
Aqua mater (ed. bilingvă, prefață de Mario Luzi, Calabria, 1984);
Symetries (prefață de Jean-Claude Renard, Luxemburg, 1986;
Simetrii, Constanța, 1991);
Poeme retorice interzise. 1958-1968 (București, 1991);
Contestatory Visions - Five Plays by Georges Astalos (prefață de Ronald Bogue, Atlanta, 1991);
Robespierre (Turnu Severin, 1991);
Magma (ed. bilingvă, italiano-engleză, Erreci, 1992);
Chants de revolte (Paris, 1992);
Musique de parole (Paris, 1993);
O rugăciune de prisos - Une priere de trop (ed. bilingvă, Craiova, 1994);
Mirosul banilor (București, 1995);
Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i la Paris - interviuri (I, București, 1996; II, Iași, 1998);
Ecuația tăcerii (București, 1996);
Ethique et esthetique - Anthologie de poesie roumaine contemporane (Maison de la Poesie, 1996);
Politikon (București, 1996);
Parcurs (București, 1997);
Voix de la Roumanie (Marsilia, 1997);
Utopii - Eseuri urmate de confesiuni biografice (București, 1997);
Poeme-Poemes (ed. bilingvă, București, 1997);
Magma (Vitruviu, 1998);
Pe muche de șuriu. Cânturi de ocnă (cu microglosare argotice și cu desene de Constantin Piliuță, București, 1999);
Spectre lyrique - Anthologie de poesie roumaine contemporaine (introd. trad., București, 1999);
Versant lyrique. Selection anthologique de la poesie bessarabienne contemporaine (București, 2000);
De l'argot (Marsilia, 2000);
Rhetoriques. Retorice - Interdits en roumanie 1958-1989. Poeme interzise 1958-1989 (Tritonic, 2000);
Ceainăria de argint (București, 2001);
Si le fisc m'etait conte / Daca taxatorul mi-ar fi povestit - Autofiction epistolaire (Tritonic, 2001);
Robespierre - Tragi-comedie historique en deux actes (Tritonic, 2002)
Heritage lyrique. Selection anthologique de la poesie israelienne d'expression roumaine (pref.trad., București, 2002);
Racines lyriques / Radacini lirice - Selection anthologique de la poesie bucovinienne (Casa Radio, 2002);
Derriere les barreaux / In spatele gratiilor - Anthologie de poesie des prisonniers politiques roumains (Casa Radio, 2003);
Exil. Memoriile unei memorii, vol. 1-2 (Casa Radio, 2003);
George Astaloș - 70: poetul, prozatorul, dramaturgul, omul (București, 2003);
Herr Hauptmann - L'invraisemblable epopee guerriere d'un marginal juif de genie (ed. II, franceză, București, 2004);
Epistolar parizian (corespondență, România, 2004);
Amintiri rebele (evocări, România, 2006);
Utopii (România, 2006); tripticul dramatic Amprenta exilului (Sarea exilului, Caviar, vodkă și bye bye, Întoarcerea la matcă, a fost scris la Paris în 1995; ediția în franceză a apărut în 2004, iar cea română în 2006),
Ecoul obsesiei (2011).
Teatru (Tipo Moldova, 2013).
Orașul - Emil Gulian
N'am mai văzut soarele orașului
Decât prin ferestrele podurilor,
Între acoperișuri înalte
Și norii roz din vârfurile copacilor,
Svelți și plini de frunziș.
Sunt prea înalte casele
Ca să ne pară frumoase
Altfel decât în amintire.
Pe lângă grilele lor vânjoase
Pe lângă zidurile lor pietroase
Ne purtam pașii cu îndârjire.
Viața noastră ca o hidră striga
(Cu toate gâturile afară),
Păsările în colivii se certau,
Noi rămâneam pe dinafară
Și, pe deasupra, fără să pară,
Totul trecea ca o luntre ușoară.
Din Revista Fundațiilor Regale, 1 septembrie 1939
Emil Gulian - Biografie
Emil Gulian (n. 15 mai 1907, Giurgiu - d. decembrie 1942): A absolvit liceul “Ion Maiorescu” din Giurgiu și cursurile Facultății de Drept din București. Deși a obținut și licența în filosofie în anul 1933, Emil Gulian a optat pentru cariera de avocat. Cu toate acestea nu a renunțat la literatură. Emil Gulian a frecventat Cenaclul Sburatorul și s-a alăturat grupării conduse de Camil Petrescu. A publicat poezii, traduceri și articole de critică și teorie literară în presa culturală din perioada interbelică: Revista Fundațiilor Regale, România literară, Cuvântul, Convorbiri literare, Viața românească, Universul literar, Ulise, Floarea de foc etc. Marele critic literar român George Călinescu l-a inclus pe Emil Gulian în volumul său de istorie literară românească (Istoria literaturii române de la origini până în prezent) caracterizându-l ca “poet ce reprezintă poezia ermetică”. Emil Gulian a fost (împreună cu soția sa Hortanse Gulian) primul traducător al a poeziilor lui Edgar Allan Poe în limba română (1938). A tradus de asemenea din creațiile scriitorilor Jean Racine, Maurice Maeterlink, Guillaume Apollinaire, Valéry Larbaud, Georges Duhamel, Jules Supervielle. Emil Gulian a publicat singurul său volum de versuri Duh de basm în anul 1934 (la Institutul de Arte Grafice “Luceafărul”, volum ilustrat de graficianul Mac Constantinescu). Pentru acest volum, Emil Gulian a fost distins de Societatea Scriitorilor Români cu Premiul pentru debut editorial.
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Emil Gulian a fost corespondent de război, fiind trimis în linia întâi. A fost luat prizonier și a murit pe drumurile înzăpezite pe care era dus către Siberia (în decembrie 1942, la doar 35 de ani…
Cascada - Virgiliu Moscovici-Monda
Eterna prăbușire de valuri, cristalină
Și rece potopire - sub albul lunii disc -
Din negura genunii la sfidătorul
Cascada pare'n noapte o scară de lumină...
În tragica tăcere a râpelor adânci,
De-asupra'ncremenirii naturii'nfiorate,
Ea singură trăiește și geme și se sbate,
Frângându-și răsvrătirea de umedele stânci.
Ghirlande de zăpadă, torent de diamante,
Învârtejiri de spumă în ritm clocotitor,
Nebiruita apă întinde un covor
De perle sclipitoare pe'ntunecoase pante.
În joc caleidoscopic de umbre și lumini,
Înăbușindu-și crâncen barbara-i energie,
Cascada își anină beteli de poezie
Și uită că-i revolta mugind peste ruini.
...Asemenea cascadei ce plânge peste-abise,
Înveșmântată'ntreagă’n luciri de curcubeu,
Cu cânturile mele poleesc mereu.
Eterna prăbușire de năzuinți și vise...
Ilustrația săptămânală, 23 februarie 1924
Castanii - Virgiliu Moscovici-Monda
Castanii lungilor alei
Din care vântul se'nfruptă,
Trecând cu șuer printre ei,
Par niște-ostași fugiți din lupte,
Cu mantii galbene și rupte,
Cu fețe vește și supte...
Castanii tristelor alei.
Castanii lungilor alei,
Sub cnutul toamnei reci și mute
Ce-i biciuie ca pe mișei,
Par niște condamnați pe vieață,
Mergând spre ocnă, șterși de ceață,
Cu calmul morții scris pe fată...
Castanii tristelor alei.
Castanii lungilor alei
Sunt evadații căror crime?
Învinșii căror epopei?
Și ce însemnează adânca jale
Ce-o simt, tâtându-mă agale
Sub arcurile mormântale:
Castanii tristelor alei?
Ilustrația săptămânală, 23 februarie 1924
În ceață - Virgiliu Moscovici-Monda
Vâslașule, zorește! Nu vezi, o pâclă grea
Ne urmărește barca stingheră și trudită.
Întinsul, adineauri ce limpede era,
Și’n urma noastră - acuma ce negură cernită!
Penumbra mohorâtă a sufletului meu
Pe marea imobilă treptat – treptat se’ntinde;
Și-aripa-i de’ntuneric, crescând pe cer mereu,
Livida depărtare întreagă o cuprinde.
Vâslașule, zorește! Curând va fi târziu...
Mi-e inima’nghețată și besna e deplină.
Mi-e dor de-un țărm cu soare, în sufletu-mi pustiu
Să simt din nou cum cântă o rază de lumină...
Din Sburătorul, 16 aprilie 1921
Virgiliu Moscovici-Monda - Biografie
Virgiliu Moscovici a debutat în anul 1918 în revista “Literatorul” (versuri). A colaborat cu revistele literare: Literatorul, Sburătorul, Adevărul literar și artistic, Vremea, Azi, Gazeta literară, România literară, Luceafărul etc. Debut editorial: volumului de versuri Fântânile luminii (1923). După apariția acestui volum de poezie Virgiliu Moscovici a mai publicat doar proză, sub pseudonimul Virgiliu Monda. Până în anul 1948 a publicat romanele Testamentul domnișoarei Brebu (1933), Urechea lui Dionys (1934), Hora paiațelor (1935), Trubendal (1946) și Serile orașului (1948). A urmat o pauză de două decenii (în perioada proletcultistă) după care a publicat volumele Tinerețea unui artist (roman, 1966), Statuia (roman, 1969), Femeia și maimuța (nuvele, 1970), Via și rodul (roman, 1971), Corabia pe uscat (roman, 1971), La nord de Naraj (roman, 1975) și Viață și vis. Memoriile unui scriitor (1986).
Ceasuri de noapte - Pavel Nedelcu
Statui de întuneric și de fum
În suflet frica’nalță’n greul ceas
Când pe prundișul cerului - duium -
Strigoii sfarmă liniștea sub pas.
În groapa veșniciei - aruncă Viața
Materiile clipelor - tăcută;
Pe geamul lunii văd paloarea morții
Când buza nopții gura îmi sărută.
În arcul bolții sfârâie o stea
Și se prăvale undeva în vid.
Visează mâna - floarea funerară,
Și-aud tăcerea ciocănind în zid…
Din Frize, 1934
Strofe - Pavel Nedelcu
Când sfâșiat de spaime i-afișul alb al lunii
În seara răvășită pe tâmple și pe zări,
Pădurile tristeții în suflet sună funii
De cer – uzat de stele, de vast și de crispări.
Tăcerile atârnă la porțile cetății
Precum la geamuri pleoape de storuri și pustiu,
Cu orele pe umăr m’adun singurătății
Și agrafa nopții-o clatin cu mâna – și o scriu.
Din Revista literară “Frize, martie 1934
Parc provincial - Pavel Nedelcu
Se plimbă noaptea blondă prin parcul monoton
Precum o castelenă în vremi medievale
Când aștepta să-i vie din zări orientale
Un cavaler din oastea lui Godefroy de Bouillon,
Fanfara scămoșează tăcerea cu un vals
De mult uitat pe file de timp îngălbenite, -
Și pașii pe alee scrâșnesc nisipul, fals, -
Și sufletul s’așează pe băncile’nvechite…
Un plop arată cerul alături de un tei,
Castani’ntind în palme de frunze stele’n dar, -
Și tot mai grav răsună fanfara pe alei, -
Și-aducerile aminte sub colb de vremi răsar…
Noi, dragul meu, în nopatea brumată cu sidef,
Ne-om strecura ca’n visuri din parcul monoton,
Cu luna prinsă’n creștet în basso-relief
Sau balansând pe ramuri-astral-ca un balon…
Și-om desluși că parcul în urmă par’că geme
- Cu-accent din alte veacuri – uitatele poeme
De cine știe care trist cântăreț șoptite
Târându-și mut durerea pe băncile’nvechite…
Din Revista literară Frize, mai 1934
Pavel Nedelcu - Biografie
Pavel Nedelcu (n. 28 noiambrie 1908, Panciu - d. 1954, Socola, Iași): poet și publicist. A urmat cursurile liceului “Unirea” și ale Școlii Superioare de Comerț din Focșani. A debutat în revista “Provincia literară” (alături de tânărul elev pe atunci Eugen Jebeleanu) cu poezia “Dăltuitorul” în numărul din iulie 1928. În numărul din august/octombrie 1928 al aceleiași reviste i se publică poemul “Legenda mănăstirii mele”. În perioada 1934 – 1935 redactează împreună cu Alexandru Călinescu și cu George Car revista “13”. A colaborat la revistele: “Falanga”, “Bilete de papagal”, “Universul literar”, “Curentul”, “Abecedar”, “Frize” etc. A publicat în timpul vieții volumul de versuri “Pentru sufletul copiilor” (1934). I-au rămas în manuscris: volumul de poezii “Pentru sufletul copiilor” (vol. II) și romanele “Adolescenții iluminați” și “Destrămări” (în colaborare cu Alexandru Călinescu). Ultimii ani din viață i-a petrecut la Focșani, unde a muncit ca telefonist la grajdurile Primăriei, loc în care își avea de altfel și casa.
În suflet o lampă mi s’a aprins - Mia Frollo
În suflet o lampă mi s’a aprins
Prin negură, așa de-odată...
Dorul de viață m’a cuprins,
Pe durere eram cu mâna uitată.
În suflet o lampă arde de ieri.
E solitară ca’n cimitir…
O dungă de zori, prin palide seri...
Din gânduri, o floare de aur pe-un fir.
Zăpada stelelor trece pe drum,
Cu’nfiorarea de vară în vânt...
Acelaș zadarnic de vis și de fum?
O las să se stingă fără cuvânt.
Din Pagini literare, nr. 04, aprilie 1937
Vechi scrisori - Mia Frollo
O, vechi scrisori, eu v-am găsit atâta de uitate,
Cu plicul mic, cu scrisul mic şi vorbe-ndurerate,
Eraţi iubrea de demult a celuia pe care-acum
Cu-atâta dor, cu-atâta chin l-aştept mereu pe-acelaşi drum.
Eu v-am privit, şi chipul lui mi-a apărut întunecat,
Eu v-am trăit, şi visul meu era aşa de-ndurerat.
O, vechi scrisori, mi-aţi apărut ca o ciudată prevestire:
A fost atât de mult iubit şi-aşa de şubred în iubire.
Eu, în trecut, la voi, mereu, lăsa-voi gândul să mă poarte
Melancolia mea de-acum şi gândurile voastre moarte,
Cu negre flori voi presăra întreagă aşteptarea…
Ce rău făcut-aţi, vechi scrisori: aţi răzbunat uitarea!
Pictura “Fată citind scrisoarea” de Otto Scholderer
Avatar - Mia Frollo
Când stai, răpit de visuri, în seara-nsângerată
De toamnă, lângă mine, și gândul tău l-ascult,
El o poveste-mi spune de-o țară depărtată -
Povestea lui trăită în vremea de demult.
O, da, erai amicul lui Phidias odată,
Și compunând o odă mergeai încet-încet
Spre casa lui cea albă de artă-nfrigurată,
Iar eu eram o sclavă venită din Milet.
Era aceeași seară de toamnă-nsângerată,
Să te privesc rămas-am pierdută-n colț de drum,
Iar ochii tăi pe ochii-mi s-au pironit deodată
Și mi-ai surâs atuncea surâsul tău de-acum.
Viziunea lui Mihai - Mia Frollo
La Turda, odinioară după luptă…
De sânge crunt, câmpia era suptă...
Cu fruntea prinsă'n gloria amară
A bătăliei dusă până’n seară,
Se odihnea Mihai... O mână'n viitor,
Se pregătea în umbră de omor.
Dar cum privea, pe după vremuri, viața,
Îi apăru un diafan copil cu fața
Pe care era scrisă soarta țării.
Un alt Mihai în pragul depărtării…
Pe un tron de aur sprijinit pe zare,
El pricepu a vremurilor cărare –
Și sprijinind în palme capul cruce -
Lui Basta îi surâse la răscruce.
Din Pagini literare, februarie 1941.
E toamna care trece - Mia Frollo
Dans le vieux parc solitaire et glacé
Deux formes ont tout à l`heure passé.
Paul Verlaine
Pășim tăcuți pe drumul cuprins de-nfiorarea
Apropiatei toamne, când nopțile coboară
Pe câmpuri de aramă o mantie ușoară
De frig, de dezolare, și doamnă e uitarea
A tot ce-a fost iubire și floare și lumină.
Pădurea de mesteacăni ușor și dulce geme,
Argintul ei pălește cu cea din urmă vreme
A verii... Înghețată se-nalță luna plină.
Þesută-n vraja verii, iubirea noastră pare
Acum, când totul moare, o palidă-arătare,
Cu părul de-ntuneric si zâmbetul de ură;
Cuvinte-nfiorate nu pot sa mai răsune,
Surâsul de durere ne-a-ncremenit pe gură
Și mâinile-nghețate nu vor să se-mpreune.
Dor - Mia Frollo
Mă doare atâta cer albastru,
mă doare primăvara toată...
Un nor întinde cupa d’alabastru
Să prindă ce mai e în inima moartă.
A fost o poveste cândva vreodată?
a cântat viața și pentru mine?
Parfum îmi aruncă floarea uscată
cu'n nesfârșit freamăt de bine.
Mi-e dor de tot ce-am crezut că a fost,
mi-e dor de neștiuta amăgire,
goală de mine, mă simt fără rost,
mi-e dor și de nota falsă în iubire.
Uite cum vii iar, primăvară!
vii cu aceleași făgăduieli...
Țigăncile strigă flori pe-afară...
Mi-e dor de revolta primei îndoieli.
Văd bulgări ce cad pe o groapă de fum,
Mi-e dor de tragicul ceasului târziu,
Vin de la un prieten mort și pe drum
îmi părură oamenii umbre și el viu.
Din Preocupări literare, nr. 04, 1 aprilie 1936
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
