O, vechi scrisori, eu v-am găsit atâta de uitate,
Cu plicul mic, cu scrisul mic şi vorbe-ndurerate,
Eraţi iubrea de demult a celuia pe care-acum
Cu-atâta dor, cu-atâta chin l-aştept mereu pe-acelaşi drum.
Eu v-am privit, şi chipul lui mi-a apărut întunecat,
Eu v-am trăit, şi visul meu era aşa de-ndurerat.
O, vechi scrisori, mi-aţi apărut ca o ciudată prevestire:
A fost atât de mult iubit şi-aşa de şubred în iubire.
Eu, în trecut, la voi, mereu, lăsa-voi gândul să mă poarte
Melancolia mea de-acum şi gândurile voastre moarte,
Cu negre flori voi presăra întreagă aşteptarea…
Ce rău făcut-aţi, vechi scrisori: aţi răzbunat uitarea!
Pictura “Fată citind scrisoarea” de Otto Scholderer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează