Powered By Blogger

4 sept. 2022

Virgiliu Moscovici-Monda - Biografie

Virgiliu Moscovici-Monda (n. 23 decembrie 1898, Ploiești - d. 2 mai 1991, București; numele real Zeilic Moscovici). S-a născut într-o familie de evrei ploieșteni, tatăl său fiind pictor. A făcut școala primară la Ploiești și și-a continuat studiile la liceul “Matei Basarab” din București, avându-l profesor pe Eugen Lovinescu. A absolvit Facultatea de Medicină din București (a obținut licența în anul 1924) și în anul următor a făcut o specializare în medicină la Paris (1925). A practicat medicina în București, între 1949 și 1966 fiind medicul Uniunii Scriitorilor din România și al Institutului de Artă.

Virgiliu Moscovici a debutat în anul 1918 în revista “Literatorul” (versuri). A colaborat cu revistele literare: Literatorul, Sburătorul, Adevărul literar și artistic, Vremea, Azi, Gazeta literară, România literară, Luceafărul etc. Debut editorial: volumului de versuri Fântânile luminii (1923). După apariția acestui volum de poezie Virgiliu Moscovici a mai publicat doar proză, sub pseudonimul Virgiliu Monda. Până în anul 1948 a publicat romanele Testamentul domnișoarei Brebu (1933), Urechea lui Dionys (1934), Hora paiațelor (1935), Trubendal (1946) și Serile orașului (1948). A urmat o pauză de două decenii (în perioada proletcultistă) după care a publicat volumele Tinerețea unui artist (roman, 1966), Statuia (roman, 1969), Femeia și maimuța (nuvele, 1970), Via și rodul (roman, 1971), Corabia pe uscat (roman, 1971), La nord de Naraj (roman, 1975) și Viață și vis. Memoriile unui scriitor (1986).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează