La Turda, odinioară după luptă…
De sânge crunt, câmpia era suptă...
Cu fruntea prinsă'n gloria amară
A bătăliei dusă până’n seară,
Se odihnea Mihai... O mână'n viitor,
Se pregătea în umbră de omor.
Dar cum privea, pe după vremuri, viața,
Îi apăru un diafan copil cu fața
Pe care era scrisă soarta țării.
Un alt Mihai în pragul depărtării…
Pe un tron de aur sprijinit pe zare,
El pricepu a vremurilor cărare –
Și sprijinind în palme capul cruce -
Lui Basta îi surâse la răscruce.
Din Pagini literare, februarie 1941.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează