Dor - Mia Frollo

Mă doare atâta cer albastru,

mă doare primăvara toată...

Un nor întinde cupa d’alabastru

Să prindă ce mai e în inima moartă.

A fost o poveste cândva vreodată?

a cântat viața și pentru mine?

Parfum îmi aruncă floarea uscată

cu'n nesfârșit freamăt de bine.

Mi-e dor de tot ce-am crezut că a fost,

mi-e dor de neștiuta amăgire,

goală de mine, mă simt fără rost,

mi-e dor și de nota falsă în iubire.

Uite cum vii iar, primăvară!

vii cu aceleași făgăduieli...

Țigăncile strigă flori pe-afară...

Mi-e dor de revolta primei îndoieli.

Văd bulgări ce cad pe o groapă de fum,

Mi-e dor de tragicul ceasului târziu,

Vin de la un prieten mort și pe drum

îmi părură oamenii umbre și el viu.

Din Preocupări literare, nr. 04, 1 aprilie 1936