Cum văpaia cerului cunună
grăbește palida, învinsa lună
spre negrul ei abis, mai înainte
de orice cântec de privighetori, -
în faţa ta frumoaso, n-am cuvinte;
tac dulci cântări şi mi s-aştern palori.
Şi când pe şesul gol, în seara pală,
pe aripi aprigi vântul dă năvală
și frânge trestii mari când le sărută,
fiind chiar flautele lui de cânt, -
furtuna pasiunilor m-a frânt:
iubind prea mult, iubirea mea stă mută.
În ochii-mi verzi, ca-n slovă tipărită
de ce eu tac, iar lira-i nestrunită?
Ne-om despărţi... plecând, te vei abate
spre alte buze dulci, spre alte zări:
eu voi chema nedate sărutări,
și cântece rămase necântate.
Traducerea Octavian Cocoș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează