Răsărind din Mureș
pe’nspumatuI sarg
Decebal avântă
goana-i înspre larg.
Valul care fuge
valul știe-un drum
tu, ce drum mai știi, tu
Decebal, de-acum.
Vuie surd pământul...
nu știi tu, pământ,
unde mai gonește
un fugar înfrânt?
Vâjâie de friguri
tâmpla lui fierbinte,
calul taie cale,
codru-i stă ‘nainte,
E racoare 'n codru,
sargu-i obosit -
Domnu-i leagă frâul
de un brad trăsnit.
...Brad trăsnit! ...Ce falnic
știi să mori tu, brad!
Brazii stau în trăsnet
neclintiți și cad.
Decebal viteze -,
cum știi tu să cazi?
Pleacă din cuprinsul
codrilor de brazi!
Geamăt umflă pieptu-i,
zalele îl strâng
saltă-n scări, și aiurea
fuge iar din crâng.
Campi s' aștern în juru-i
dar deodată-n loc
a’ mpietrit, cu ochi
mari pe un disc de foc.
Soarele'i saltă în față
fioros și mare
fruntea rezemându-și
sângerat pe zare.
...Fruntea când nu poate
să-și mai țină sus
moare în val de sânge
soarele în apus.
"Decebal, viteze,
cum știi tu să spui
mut a stat înfrântul
de rușinea lui.
...Neam viteaz și slobod
noi să ne târâm
în genunchi ca robi
pe străbun tarân?
"Turmele și rodul,
aurul din stânci,
tineri și fecioare,
bir adus pe brânci!
Ești nădejdea țării
scut unui popor
să-ți îndoi grumazul,
frângi mândria lor?
Nu! cârmându-și crâncen
sargul de zăbale
și-l aruncă-n fulger
pe întoarsă cale.
Ard cetăți nalucă?
Se îmbulzesc pe sus
oști în crunt încaer?
Ori sunt nori de apus?
...Sorii mor în flăcări!
Brazii în furtuni
trăsnetu-i doboară
dar le-a pus cununi!
Dumă duh de vifor
sbori, sălbatic sarg
să suni corni pe Omul
negura s'o sparg.
Să mă arăt iar țării
sus pe zarea culmii,
să prefac în oaste
brazii toți și ulmii,
Să prăvăl din creste
vijelia urii,
de pe trupul țării
să gonim vulturii.
1908
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează