Sunt ani de când îți scriu poeme
din minte multe mi s-au șters;dar nu știu, zău, dacă din toate
tu mi-ai cetit un singur vers!
Sunt pline bietele gazete
de strofe dulci cu-amare gânduri -
în fruntea lor frumosu-ți nume
l-am însemnat în multe rânduri.
Sunt (cunoscut) și negustorii
din urbea mea mă țin în ramă!
și cum, la noi, e mult puținul,
eu sunt aproape-un om de seamă
La București, isteții critici
măsoară versul meu cu metrul
la poarta-nchis-a nemuririi
cu cheia-aștept să-mi vină Petrul.
Aci îndemn, povețe colea,
culeg și laude-n altă parte;
un editor, mai știi? Ca mâine,
mi-o strânge strofele-ntr-o carte!
Tot el, atunci, va spune lumii
că am talent - o grozavie!
De-o fi să-mi meargă așa întruna,
Ajung si la Academie!
Si toate astea, fiindc-o vreme
am șters și-am scris, am scris și-am șters
povestea dragostei din care,
tu n-ai cetit un singur vers!
Și doară versurile mele
nu pentru critici au fost scrise,
ci pentru tine, dulce critic,
cu ochii negri, plini de vise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează