Contrasunet - Mircea Ivănescu

Ea e plictisită. noi ne închipuim

că-i putem face o vizită, și așezați în fotolii,
îi vorbim rar despre stări de spirit ciudate,
pe care vrem să le explicăm cu amintiri șterse
din copilăria noastră, despre care
ea nu știe nimic, căci nu-i povestim amănunte.
Ea ne ascultă fără să spună nimic, și noi
după un timp îi spunem că s-a făcut seară,
că noi vom pleca - că afară e frig și urât.
Ea nu spune nimic. noi ne mai oprim
un moment în pragul vestibulului -
ne amintim de seara din ajunul aniversării ei,
când am venit ca un cor, și ea ne-a sărutat rece pe frunte,
și înăuntru era lume multă și muzică.
Afară s-a făcut seară - dar vântul nu bate.
(suntem atât de prost dispuși, încât am uitat
să furăm o bucățică de cactus