Provincie veche - Angela Marinescu

Ploaie adâncă. Oasele îngălbenite, pudrede,

și lemnul care ne așteaptă. Semnul acela răsfrânt în mii de cruci
o piatră peste altă piatră,
un cuplu de piatră.
O dorință ce nu mai e dorință.
O pasiune ce lasă în urmă văicăreala și larma.
Geamul spart și iedera frântă chiar în dreptul geamului spart.
Mormane de puritate întinată, praf de aruncat pe drumurile
bătătorite, unde plasa de păianjen, obscură și cenușie
se înclină mereu într-o parte (un copil blând, în vântul serii,
atinge plasa cu pleoapa)
din nou, mocirla, gunoaiele despuiate, părinții refăcuți,
frații ireali, igrasia, voința slăbită sub atâta supunere
oarbă, de neînțeles. Viața ta - un șoarece mărunt, roz murdar.
Vecinii, colegii, bârfa și îndrăzneala de a ți se spune că trăiești
la periferia societății.
Dar seara-i adâncă și ploaia violentă, amurgul violet,
gerul violet, boala și groaza viorii violete, marea violetă...
Și drumul egal al ploii și al șoimului mort.

(Poezie din volumul “Subpoiezie” 2015.)