Eu sunt vântul din grădina Ghetsimani,
am fost cu el de la-nceput la sfârşit,
i-am ascultat rugăciunea,
i-am îngânat, nerostită, jelania,
când aştepta în zadar armate de îngeri,
i-am mângâiat părul plin încă
de mirul femeii din Betania.
Am fost cu el când a spus:
„Sunt Fiul lui Dumnezeu”,
când gloata striga: „Baraba”,
cel care a vuit: „Iisus” am fost eu,
i-au pus hlamidă, cunună de spini,
l-au biciuit cu râsete rele,
eu am întins peste ele
murmur de mări.
Am fost cu el
când urca dealul Golgotei,
l-au dezbrăcat şi l-au răstignit,
soldaţii i-au tras cămaşa la sorţi,
suflul meu l-a învelit înainte
de giulgiul trecătoarelor morţi.
Am fost cu el în amiaza durerii,
striga: „Doamne, de ce m-ai părăsit?”
În ferestrele cerului, nici soare, nici lună,
eu n-am trădat, nu m-am ascuns, n-am jelit,
i-am auzit ţipătul
şi m-am făcut furtună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează