Se dizolvă în zare geografia,
orice, credeam că se adevereşte;
mieos de gaz şi de ulei de peşte,
colega mea, de la Maria - Mia.
Orfanele, în băncile din fund,
deși nici una nu era înaltă;
de ce-o chema Venera pe cealaltă?
Materii reci, la care nu răspund,
Ori nici măcar nu este vreun răspuns.
Nimic în urmă şi în faţă totul,
o şoaptă-n oră sau un semn cu cotul,
și roşcove sălbatice-n ascuns.
Pereții gri cu dâre de oxizi,
în curte, un morman de cărămizi;
nu se născuse încă amintirea.
Eram doar ce vedeam că e-mprejur:
cearșaf, sticluţă, câine, abajur...
schimbam la trupuri doar rotind privirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează