Așează-mă între frunzele tale,
și mă odihnește între rădăcini;
prelungește-mă în vieți vegetale,
și’n fructe de lumină în grădini.
Am mers tot drumul, Doamne,
de la copilărie la bătrânețe,
de la primăvară la toamne
cu șuvițe de brumă pe fețe.
Mi-am împlinit ursita deplin:
am dus creștinește poverile
făr’ să cârtesc și să mă’nchin,
cum ți-au fost cu mine vrerile.
N’am acut parte de bucurie;
poate n’am știut să mi-o caut -
am rămas din copilărie,
mână tânguită de flaut.
Și dacă m’am bucurat - mărunte
și de copil mi-au fost bucuriile
m-am bucurat de mieii albi, cu frunte
de muguri și de păpădie.
Cu sfârc de lapte’n buza iezilor;
m-am bucurat de necuratul lor joc,
și de’nflorirea zăpezilor
din muguri cu sevele în ghioc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează