Mai bine să nu te fi văzut nicicând
mai bine eu să fi fost rănită,
mai bine să nu te fi plâns în gând
și să-apun liniștită.
Mai bine ploaia ceea cădea peste-un veac,
mai bine eu eram întârziată,
mai bine fulgerul da în acel copac
ce ne-ascunse odată.
Numai așa să nu fie, numai așa,
cum nicicui nu i-aș dori să se-ntâmple,
măcar marea ia-o întreagă și-o bea
să-ți stingi jarul din tâmple.
Măcar casa ia-o și-o mută din loc,
și îți trage peste față-un perete,
numai să nu-ți împurpure pete de foc
albul ninselor plete.
Am să mâ duc undeva, mai spre zăpezi,
să le împrumut pe-o vreme răcoarea,
nici eu să te văd și nici tu să mă vezi -
să ne vadă uitarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează