Nu pot să mă chinui lîngă vatră
plec de-aici în luptă fără veşti.
Poate-acolo va-nceta să bată
inima în care tu trăieşti.
De cerşit eu nu-ţi cerşesc iubirea,
patima-mi la ce s-o mai cunoşti!
Focul-nalt ce-mi răscoleşte firea
stinge-l-voi în sânge, printre oşti.
De-am să cad în noaptea fără lună
lumea ştiu că nu mă va boci.
A simţirii mele rea furtună
nimănui povară n-o mai fi.
Sfintele nădejdi din anii-n freamăt
vor sfârşi pe locul fericit
unde fără gânduri, fără geamăt,
va începe somnul mult dorit.
Dar, de nici în somnul ce-o să vină
al iubirii trudnic vis amar
n-am să-l pot uita- şi-n grea lumină
cbipul tău o să-mi apară iar,
Dacă-n depărtatele hotare
unde fericirea-şi face veac
sufletu-mi de răni usturătoare
nu va mai scăpa cu nici un leac,
Uită-te cu drag la cel ce pleacă,
ce cu mândră inimă, de-aci,
prin duşmani şi chinuri o să treacă,
pentru slava ţării va muri,
Cel care în tainică-mbătare
cu privirea-n lacrimi te-aţintea,
mila o stârnea şi-atât de tare
la surâsul tău se bucura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează