Convorbire intimă - Charles Baudelaire

Tu eşti un cer de toamnă în dulce transparenţă,
în mine însă plânge tristeţea-n flux pustiu,
pe buzele-mi simţindu-i greoaia persistenţă
a mitului tăcerii cu gustul vineţiu.

- Ţi-aluneci mâna-n sânu-mi cutremurat de jale;
zadarnic, minunato, aici e-un loc prădat
de ghearele şi dinţii femeilor fatale,
ce inimă, ca bestii feroce, mi-au mâncat.

Mi-e sufletul ca templul prea-pângărit de gloate:
se-mbată, scuipă, ţipă, dau foc şi se ucid!...
- ci trupul tău e-n taina miresmelor curate!...
o, Frumuseţe, biciu-ţi in sângele-mi placid
izbească cu văpaia-i atotmistuitoare
spre-a arde-aceste zdrenţe rămase de la fiare!