Cânta încet din Weber: “gândirile din urmă”,
poema unui geniu ce-apune maiestos,
adio-al unui suflet artistic, ce se curmă
pe-o tristă armonie cu sunet dureros!
Şi degetele-i albe pe clapele sonore
se-nmlădiau alene, în ochii mei privind;
erau în miez de noapte târzii şi tainici ore...
parcă simţeam pe Weber lângă clavir murind!...
Tăcuse deodată, şi fruntea ei curată
alăturea de mine se rezemă uşor,
de gura-i voluptoasă, c-o patimă-nfocată,
M-apropiai atuncea sfios, tremurător!
Şi ne-am robit iubirei, în fericire-adâncă...
dar nu ştiu cum... clavirul părea că plânge încă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează