O, soare-al celor fără somn! Stea a-ntristării!
Ce licărești înlăcrimată-n geana zării,
tu ce străpungi, fără s-atingi, bezna tăriei,
cum semeni cu-amintirea bucuriei!
Ești ca lumina zilei de-altădată,
scăpărătoare pururi și-nghețată,
raza ce-n noapte chinul ți-l petrece:
îndrăgostită, limpede și rece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează