E dat acestui trist norod
și oul sterp ca de mâncare,
dar viul ou, la vârf cu plod,
făcut e să-l privim la soare!
Cum lumea veche, în cleștar,
înoată, în subțire var,
nevinovatul, noul ou,
palat de nuntă și cavou.
Din trei atlazuri e culcușul
în care doarme nins albușul
atât de galeș, de închis,
cu trupul drag surpat în vis.
Dar plodul?
de foarte sus
din polul plus
de unde glodul
pământurilor n-a ajuns
acordă lin
și masculin
albușului în hialin:
sărutul plin.
Om uitător, ireversibil,
vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, și azi - întocma:
mărunte lumi păstrează dogma.
Să vezi la bolți pe Sfântul Duh
veghind vii ape fără stuh,
acest ou - simbol ți-l aduc,
om șters, uituc.
Nu oul roșu.
Om fără sat și om nerod,
un ou cu plod
îți vreau plocon, acum de Paște:
îl urcă - în soare și cunoaște!
Și mai ales te înfioară
de acel galben icusar,
ceasornic fără minutar
ce singur scrie când să moară
și ou și lume. Te-înfioară
de ceasul, galben necesar...
a mortii frunte - acolo-i toată.
În gălbenuș,
să roadă spornicul albuș,
durata-înscrie-în noi o roată.
întocma - dogma.
Încă o dată:
e oul celui sterp la fel,
dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Și nici la cloșcă să nu-l pui!
Îl lasă - în pacea - întâie-a lui,
Că vinovat e tot făcutul,
și sfânt, doar nunta, începutul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează