Iar eu, suflete-al meu, ziua mi-o voi afla?
Când din veghe mă voi deștepta?
Nu știu. Soarele străluce înalt,
A-l privi mi-e cu neputință.
Stelele rece clipesc,
A le număra mi-e cu neputință.
Inima-mi bate străină,
S-o ascult mi-e cu neputință.
Când și cum va trece drama asta fără de teatru,
Sau teatrul ăsta fără de dramă,
Ca să-mi pot afla casa?
Unde? Cum? Când?
Pisică ce mă privești cu ochii vieții, pe cine-ascunzi în adânc?
E acela! E acela!
Acela va porunci, ca Ioșua, să stea soarele, eu mă voi fi trezit;
Iar atunci va fi zi.
Surâde, suflete-al meu, în somn!
Surâde, suflete-al meu, va fi zi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează