din privirea mea femeile intrate să plece,
ultima să fii cea dintâi;
femeile cu piele velină
să-mi tipăresc buza mea rece
îndură până începe luna plină.
La pulpe, în frunte, pe-o nară,
durerile neîntâlnite m-au cuprins
și-atente ochiuri către părul tău bălan
din carne răbufnesc afară.
O plantă palidă, un crin de apă,
ca în borcane străvezii cu pești
presimt cum împreună cu-nserarea
pe nervii optici învârtești.
Nu știu rădăcinile unde se-nfig:
poate în altă lume din aer
stau într-o stinsă planetă
păstrată la frig
poate mult în adânc
prin crăci ascunse
așteaptă păsări negre de lut
cartea de joc din care au fost smulse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează