Zadarnic tragi la ușa ta zăvorul
când cade-amurgul la fereastră,
căci pe furiș tot îți pătrunde-n casa
tâlharul cel mai iscusit, amorul.
Auzi încetișor foșnind covorul,
și-o mână caldă sufletul ți-apasă
în clipa asta de nimic nu-ți pasă
și-asculți ce-ți spune-n taină vrăjitorul.
Cuvinte dulci, speranțe și vedete,
imagini vechi, acum doar amintiri,
se-adună într-un chip cu negre plete.
Și-atunci simțești de friguri străbătută
cum brațele-mi de foc te-nlănțuiesc
iar cântecul pe buze te sărută.
De nu mă poți iubi, de-ți vine greu,
spre mine dorul să ți-l lași să zboare
îngăduie-mi frumoasă spectatoare,
să-ți vin în ajutor cu versul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează