Departe, zilele precare
că regii dacilor s-au stins -
un veac izbeşte, altul doare
în trupul-mi subţiat şi nins.
Din vârsta mea, epistolare
fragmente cad pe-un lut întins,
poate spre oameni, sau spre fiare
în mod greşit sau dinadins.
Durerea mea-n sintagmă este
că nimeni nu-mi mai dă de veste
pe unde sunt şi ce mai fac.
Şi, decadent, mă cred un flaut
în jurul căruia mă caut
de după cântece. Şi tac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează