Au spus câțiva că am umor.
Părerea nu-i a mea. E-a lor.
Mi-e foarte greu să-nchipui, deci,
o anecdotă sau un scheci.
Mă uit atent, mă uit direct
ca să găsesc un subiect.
Îmi văd cățelul. Are-un bot
prelung, de parcă-i Barbă-cot.
Prelungă e și fața mea.
Nu-mi place să vorbesc de ea.
Mă uit la raft, la cărți, o mie
(mai bine, zău că nu pot scrie).
Să-ncerc și la bucătărie.
Dar azi, femeile știu bine
că nu sunt numai gospodine
și ar scăpa de complicații,
dac-ar afla-o și bărbații.
Mă-ntorc la masa mea de brad
să cad pe gânduri. Dar nu cad,
că-n stradă un autobuz
face de zgomote abuz.
Alăturea, un fel de dragă
începe, tam-nesam, să ragă.
Se ciocănește la un "jeep",
pînă ce-ncep și eu să țip.
Problema-n veci voi pomeni-o!
Adio, lucru! Somn, adio!
Poftim umor! Săracă doză!
Poate era mai bine-n proză!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează