Când aerul cade - Emil Brumaru

Când aerul cade, prea greu,
La frageda crinilor bază,
Sfințească-se sufletul tău
În alba lumină de-amiază

Și fie-ți, în târgul cel orb,
Cu fluturi curgând monoton,
De-a pururi, icoană, un ciob
Extatic de vânăt sifon.