Mi-a îngânat stăpâna: nu-n file-ngălbenite
stă-mbălsămată taina măririi strămoşeşti.
Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l priveşti,
se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite.
Căci, uriaşe stoluri la zări încremenite,
zac norii ce, în pragul genunilor cereşti,
Par pajere-ncleştate de zgripţori din poveşti
umbrind cetăţi în flăcări cu turnuri prăbuşite.
Dar ceaţa serii-neacă troianele de jar.
Atunci mergi de te-aşază sub un bătrân stejar,
ascultă mândrul freamăt ce-n el deşteaptă vântul, Ca-n obositu-ţi suflet de vrajă răzvrătiţi,
când negrul văl al nopţii înfăşură pământul,
în gemăt să tresalte străbunii adormiţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează