Cântecul ciocanelor - Mircea Rădulescu

Cu ritmuri sonore ciocanele cad,
Izbite metalele sună,
Cu ritmuri sonore ciocanele cad
Și neagra cladire e parcă un iad
De forțe, ce-n valuri s-adună!

Ciocanele grele în horă se prind,
Prelung nicovala vibrează
Ciocanele grele în horă se prind
Și mușchii se umflă, obrajii s-aprind
Și ochii mai viu scânteiază.

E cântecul
Muncei!
E cântecul sfânt
Ce pune îndemn tinereței.
De sute de secoli cântat pe pământ
Cu sute de brațe pornite-n avânt,
E Marsilieza vieței!

Și saltă ciocanele-n aer, ca iar
Să cadă în fiece clipă;
Și saltă ciocanele ritmic și rar,
Din fierul cel roșu scânteile sar,
Ca fluturi albaștri-n risipă.

Aicea lucrează maestrul
Vulcan
Oțelul și fierul fierbinte
Se-nalță orașele an dupa an
Când cade o dată enormul ciocan
Se face un pas înainte!

Fantastice poduri s-aruncă spre cer
Ca brațe vânjoase-n avântul
Pornirilor, care avide își cer
Viața; se prinde-n rețele de fier
Și-n cabluri marine, pământul
O! Forțele care se zbat în eter;

O! Ritmul eternelor goane
Pământul îmi pare un vast șantier
Și cântecul
Muncii răsună sub cer
Din sute de mii de ciocane!